Doctrine

[intro]Cele 28 puncte fundamentale de credinţă ale adventiştilor de ziua a şaptea[/intro]

1. Sfintele Scripturi

Sfintele Scripturi, Vechiul si Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, dat prin inspiraţie divină, prin mijlocirea oamenilor sfinţi ai lui Dumnezeu, care au vorbit si au scris când erau conduşi de Duhul Sfânt. În acest Cuvânt, Dumnezeu a încredinţat omului cunoştinţa necesară pentru mântuire. Sfintele Scripturi sunt descoperirea infailibilă a voinţei Sale. Ele sunt standardul caracterului, testul experienţei, descoperirea cu autoritate a doctrinelor si raportul demn de încredere al acţiunilor lui Dumnezeu în istorie (2 Petru 1,20.21; 2 Timotei 3,16.17; Psalm119,105; Proverbe 30,5.6; Isaia 8,20; Ioan 17,17; 1 Tesaloniceni 2,13; Evrei 4,12).

2. Trinitatea

Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt, o unitate de trei Persoane veşnice. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotştiutor, mai presus de toate si omniprezent. El este infinit si dincolo de înţelegerea omenească, totuşi cunoscut în măsura în care El Se revelează. El este pentru veşnicie vrednic de închinare, adorare si slujire din partea întregii creaţiuni (Deuteronom 6,4; Matei 28,19; 2 Corinteni 13,14; Efeseni 4,4-6; 1 Petru 1,2; 1 Timotei 1,17; Apocalipsa 14,7.15

3. Tatăl

Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul si Suveranul întregii creaţiuni. El este drept si sfânt, plin de milă si har, încet la mânie si bogat în dragoste statornică si în credincioşie. Toate atributele si puterile descoperite în Fiul si în Duhul Sfânt sunt de asemenea, reprezentări ale Tatălui (Geneza 1,1; Apocalipsa 4,11; 1 Corinteni 15,28; Ioan 3,16; 1 Ioan 4,8; 1 Timotei 1,17; Exod 34,6.7; Ioan 14,9).

4. Fiul

Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile si prin El este descoperit caracterul lui Dumnezeu. El este Mântuitorul si Judecătorul lumii. Dumnezeu adevărat din veşnicii, El a devenit si Om adevărat, Isus Hristos. El a fost conceput prin Duhul Sfânt si născut din fecioara Maria. A trăit si a fost ispitit ca orice fiinţă omenească, dar a exemplificat în mod desăvârşit neprihănirea si dragostea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, El a manifestat puterea lui Dumnezeu si a dovedit că este Mesia, Cel făgăduit de Dumnezeu. A suferit si a murit de bună voie pe cruce pentru păcatele noastre si în locul nostru, a înviat din morţi si S-a înălţat la ceruri, ca să mijlocească în Sanctuarul ceresc pentru noi. Isus va reveni în slavă pentru eliberarea finală a poporului Său si restatornicirea tuturor lucrurilor (Ioan 1,1-3.14; Coloseni 1,15-19; Ioan 10,30; 14,9; Romani 6,23; 2 Corinteni 5,17-19; Ioan 5,22; Luca 1,35; Filipeni 2,5-11; Evrei 2,9-18; 1 Corinteni 15,3.4; Evrei 8,1.2; Ioan 14,1-3).

5. Duhul Sfânt

Dumnezeu Duhul cel veşnic a luat parte activă împreună cu Tatăl si cu Fiul la creaţiune, la întrupare si la răscumpărare. El este Cel care a inspirat scriitorii Bibliei. El a umplut cu putere viata lui Hristos. El atrage si convinge fiinţele omeneşti, iar pe aceia care răspund îi înnoieşte si îi transformă după chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl si de Fiul pentru a fi totdeauna alături de copiii Lui, El oferă daruri spirituale bisericii, o împuterniceşte să dea mărturie despre Hristos si, în armonie cu Biblia, o conduce în tot adevărul (Geneza 1,1.2; Luca 1,35; 4,18; Faptele apostolilor 10,38; 2 Petru 1,21; 2 Corinteni 3,18; Efeseni 4,11.12; Faptele Apostolilor 1,8; Ioan 14,16-18.26; 15,26.27; 16,7-13).

6. Creaţiunea

Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor si a descoperit în Sfintele Scripturi raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În sase zile, Domnul a făcut —cerul si pământul, toate fiinţele vii care sunt pe pământ, iar în ziua a şaptea a acelei prime săptămâni S-a odihnit. Astfel, El a înfiinţat Sabatul zilei a şaptea ca memorial veşnic al încheierii activităţii Sale creatoare. Primul bărbat si prima femeie au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, ca încoronare a lucrării de creaţiune. Li s-a dat stăpânire asupra lumii si răspunderea de a avea grijă de ea. Când lucrarea creaţiunii a fost încheiată, lumea era foarte bună, proclamând gloria lui Dumnezeu (Geneza 1,2; Exod 20,8-11; Psalm 19,1-6; 33,6.9; 104; Evrei 11,3).

7. Natura omului

Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu cu individualitate, putere si libertate de a gândi si a acţiona. Fiecare este o unitate indivizibilă a trupului, mintii si sufletului. Deşi creat ca fiinţă liberă, el este dependent de Dumnezeu în ce priveşte viata, suflarea si toate celelalte. Când primii noştri părinţi n-au ascultat de Dumnezeu, ei au tăgăduit, de fapt, dependenta lor de El si au pierdut poziţia lor înaltă ca reprezentanţi ai Săi. Chipul lui Dumnezeu din ei a fost denaturat si au ajuns supuşi morţii. Urmaşii lor împărtăşesc această natură decăzută si consecinţele ei. Ei se nasc cu slăbiciuni si tendinţe spre rău. Dar Dumnezeu, prin Hristos, a împăcat lumea cu Sine si, prin Duhul Său, reface în cei care se pocăiesc chipul Creatorului lor. Creaţi pentru gloria lui Dumnezeu, ei sunt chemaţi să-L iubească, să se iubească unii pe alţii si să aibă grijă de mediul natural în care trăiesc (Geneza 1,26-28; 2, 7; Psalm 8,4-8; Faptele Apostolilor 17,24-28; Geneza 3; Psalm 51,5; Romani 5,12-17; 2 Corinteni 5,19.20; Psalm 51,10; 1 Ioan 4,7.8.11.20; Geneza 2,15).

8. Marea luptă

Întreaga omenire este acum implicată într-o mare luptă între Hristos si Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la Legea Sa si la suveranitatea Sa în univers. Acest conflict a început în ceruri, atunci când o fiinţă creată, înzestrată cu libertatea de alegere, prin înălţarea de sine a devenit Satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, si a condus la răzvrătire o parte dintre îngeri. El a introdus spiritul răzvrătirii în lumea noastră, determinând pe Adam si pe Eva să păcătuiască. Păcatul omului a dus la distrugerea chipului lui Dumnezeu în omenire, la dezordine în lumea creată si, în cele din urmă, la distrugerea acesteia prin potopul care a cuprins întreaga omenire. Urmărită de întreaga creaţiune, această lume a devenit scena conflictului universal, din care, în cele din urmă, Dumnezeul dragostei va fi îndreptăţit. Pentru a ajuta pe poporul Său în acest conflict, Hristos trimite Spiritul Său cel Sfânt si îngeri credincioşi să-l călăuzească, să-l apere si să-l susţină pe calea mântuirii (Apocalipsa 12,4-9; Isaia 14,12-14; Ezechiel 28,12-18; Geneza 3; Romani 1,19-32; 5,12-21; 8,19-22; Geneza 6-8; 2 Petru 3,6; 1 Corinteni 4,9; Evrei 1,14).

9. Viaţa, moartea şi învierea lui Hristos

Prin ascultarea desăvârşită a lui Hristos fată de voinţa lui Dumnezeu, prin suferinţele, moartea si învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatele omenirii. În acest fel, cei care, prin credinţă, acceptă ispăşirea, pot avea viata veşnică, iar întreaga creaţiune poate înţelege mai bine dragostea nemărginită si sfântă a Creatorului. Această ispăşire desăvârşită apără dreptatea Legii lui Dumnezeu si caracterul Său plin de har, condamnând păcatul nostru, dar oferindu-ne iertare. Hristos a murit în locul nostru, aducându-ne ispăşire, împăcare si transformare. Învierea lui Hristos proclamă triumful lui Dumnezeu asupra forţelor răului, iar celor ce acceptă ispăşirea, le asigură biruinţa finală asupra păcatului si asupra morţii. Ea declară domnia lui Isus Hristos, înaintea Căruia se va pleca orice genunchi în ceruri si pe pământ (Ioan 3,16; Isaia 53; 1 Petru 2,21.22; 1 Corinteni 15,3.4.20-22; 2 Corinteni 5,14.15.19-21; Romani 1,4; 3,25; 4,25; 8,34; 1 Ioan 2,2; 4,10; Coloseni 2,15; Filipeni 2,6-11).

10. Experienţa mântuirii

În nemărginita Sa dragoste si milă, Dumnezeu a făcut ca Hristos, care nu a cunoscut păcatul, să fie făcut păcat pentru noi, astfel ca, prin El, să putem fi neprihănirea lui Dumnezeu în El. Conduşi de Spiritul Sfânt, noi ne recunoaştem păcătoşenia, ne pocăim de nelegiuirile noastre si credem în Isus ca Domn si Hristos, ca Înlocuitor si Exemplu al nostru. Această credinţă care primeşte mântuirea vine prin puterea divină a Cuvântului si este darul harului lui Dumnezeu. Prin Hristos, noi suntem îndreptăţiţi, adoptaţi ca fii si fiice ale lui Dumnezeu si eliberaţi de sub domnia păcatului. Prin Spiritul Sfânt, suntem născuţi din nou si sfinţiţi; tot Duhul Sfânt este Acela care ne înnoieşte mintea, scrie legea dragostei lui Dumnezeu inimă si ne dă putere să trăim o viată sfântă. Rămânând în El, ne împărtăşim de natura divină si avem asigurarea mântuirii acum si în ziua judecăţii (2 Corinteni 5,17-21; Ioan 3,16; Galateni 1,4; 4,4-7; Tit 3,3-7; Ioan 16,8; Galateni 3,13.14; 1 Petru 2,21.22; Romani 10,17; Luca 17,5; Marcu 9,23.24; Efeseni 2,5-10; Romani 3,21-26; Coloseni 1,13.14; Romani 8,14-17; Galateni 3,26; Ioan 3,3-8; 1 Petru 1,23; Romani 12,2; Evrei 8,7-12; Ezechiel 36,25-27; 2 Petru 1,3.4; Romani 8,1-4; 5,6-10).

11. Creşterea în Hristos

Prin moartea Sa pe cruce, Domnul Isus Hristos a triumfat asupra forţelor răului. Cel care a supus spiritele demonice in timpul slujirii Sale pământeşti, a înfrânt puterea lor si a făcut ca pedeapsa lor finala sa fie sigura. În timp ce umblam cu Domnul Isus in pace, bucurie si avem asigurarea iubirii Lui, biruinţa Sa ne da si noua biruinţa asupra forţelor răului, care caută în continuare sa obţină controlul asupra noastră. Dar Duhul Sfânt locuieşte în noi si ne da putere. În timp ce ne consacram fără încetare lui Isus ca Mântuitor si Domn al nostru, suntem eliberaţi de povara faptelor noastre din trecut. Nu mai trăim în întuneric, nu ne mai temem de puterile răului, de neştiinţa si de lipsa de sens a vechiului nostru fel de viată. În aceasta noua libertate in Domnul Isus, suntem chemaţi sa creştem în asemănarea cu caracterul Sau, având comuniune zilnica cu El în rugăciune, hrănindu-ne din Cuvântul Sau, meditând asupra acestuia si a providenţei divine, cântând pentru lauda Sa, adunându-ne pentru închinare si participând la misiunea Bisericii. În timp ce ne angajam in slujirea iubitoare a celor din jur şi în mărturisirea mântuirii Sale, permanenta Sa prezenta cu noi prin Duhul Sfânt, va transforma fiecare clipa si fiecare activitate într-o experienţa spirituala. (Ps. 1:1, 2; 23:4; 77:11, 12; Col. 1:13, 14; 2:6,14, 15; Luca 10:17-20; Ef. 5:19, 20; 6:12-18; 1 Tes. 5:23; 2 Petru 2:9; 3:18; 2 Cor. 3:17, 18; Fil. 3:7-14; 1 Tes. 5:16-18; Mat. 20:25-28; Ioan 20:21; Gal. 5:22-25; Rom. 8:38, 39; 1 Ioan 4:4; Evr. 10:25).

12. Biserica

Biserica este comunitatea credincioşilor care cred si mărturisesc pe Isus Hristos ca Domn si Mântuitor. Ca urmaşi ai poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament, suntem chemaţi să ieşim din lume. Noi ne adunăm laolaltă pentru închinare, pentru părtăşie, pentru instruire din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru celebrarea Cinei Domnului, pentru slujirea întregii omeniri si pentru proclamarea Evangheliei în toată lumea. Biserica îşi primeşte autoritatea de la Hristos, care este Cuvântul întrupat, si din Sfintele Scripturi, care constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Biserica este familia lui Dumnezeu. Fiind adoptaţi ca fii ai Lui, membrii ei trăiesc în baza noului legământ. Biserica este trupul lui Hristos, o comunitate de credinţă, al cărei Cap este Însuşi Hristos. Ea este mireasa pentru care a murit Hristos ca s-o sfinţească si s-o curăţească. La întoarcerea Lui triumfală, El o va recunoaşte ca fiind biserica Sa glorioasă: cei credincioşi din toate timpurile, răscumpăraţi prin sângele Său, fără pată sau zbârcitură, sfinţi si fără prihană (Geneza 12,3; Faptele apostolilor 7,38; Efeseni 4,11-15; 3,8-11; Matei 28,19.20; 16,13-20; 18,18; Efeseni 2,19-22; 1,22.23; 5,23-27; Coloseni 1,17.18).

13. Rămăşita si misiunea ei

Biserica universală este compusă din toţi cei care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în ultimele zile ale istoriei planetei, când apostazia devine generală, Dumnezeu cheamă deoparte o rămăşită care tine poruncile lui Dumnezeu si credinţa lui Isus. Ea anunţă sosirea ceasului judecăţii, proclamă mântuirea prin Hristos si vesteşte apropierea celei de a doua veniri a Lui. Această proclamare este simbolizată de cei trei îngeri din Apocalips 14. Ea coincide cu judecata din ceruri si are ca rezultat o lucrare de pocăinţă si reformă pe pământ. Fiecare credincios este chemat să dea mărturie personală în această lucrare mondială (Apocalipsa 12,17; 14,6-12: 18,1-4; 2 Corinteni 5,10; Iuda 3,14; 1 Petru 1,16-19; 2 Petru 3,10-14; Apocalipsa 21,1-14).

14. Unitatea trupului lui Hristos

Biserica este un corp de credincioşi, compus din mulţi membri, chemaţi din toate naţiunile, neamurile, limbile si popoarele. În Hristos, noi suntem o nouă creaţiune. Deosebirile de rasă, cultură, instruire si naţionalitate, precum si diferenţele dintre cei de sus si cei de jos, dintre bogaţi si săraci, dintre bărbaţi si femei nu trebuie să dea loc la dezbinări între noi. Toţi suntem egali în Hristos care, printr-un singur Duh, ne-a legat în aceeaşi părtăşie cu El si unul cu altul. Noi trebuie să slujim si să fim slujiţi fără părtinire sau rezervă. Prin descoperirea lui Isus Hristos în Sfintele Scripturi, împărtăşim aceeaşi credinţă si nădejde si dăm tuturor o mărturie unită. Această unitate îşi are izvorul în unitatea Treimii divine, care ne-a adoptat ca fii ai Săi (Romani 12,4.5; 1 Corinteni 12,12-14; Matei 28,19.20; Psalm 133,1; 2 Corinteni 5,16.17; Faptele apostolilor 17,26.27; Galateni 3,27.29; Coloseni 3,10-15; Efeseni 4,14-16; 4,1-6; Ioan 17,20-23).

15. Botezul

Prin botez, noi mărturisim credinţa noastră în moartea si învierea lui Isus Hristos si dăm mărturie privind moartea noastră fată de păcat si hotărârea de a umbla într-o viată nouă. Astfel, noi recunoaştem pe Hristos ca Domn si Mântuitor, devenim poporul Lui si suntem primiţi ca membri de către biserica Sa. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertării păcatelor si al primirii Duhului Sfânt. Botezul este săvârşit prin scufundarea în apă si este condiţionat de mărturisirea credinţei în Isus si de dovada pocăinţei. El trebuie să fie precedat de instruirea în adevărurile Sfintelor Scripturi si de primirea învăţăturilor ei (Romani 6,1-6; Coloseni 2,12.13; Faptele apostolilor 16,30-33; 22,16; 2,38; Matei 28,19.20).

16. Cina Domnului

Cina Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului si sângelui lui Hristos, ca expresie a credinţei în El, Domnul si Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se întâlni cu poporul Său si a-l întări. Când ne împărtăşim, noi proclamăm cu bucurie moartea Domnului, până va reveni El. Pregătirea pentru Cina Domnului cuprinde cercetarea de sine, pocăinţa si mărturisirea. Învăţătorul a instituit serviciul spălării picioarelor, care înseamnă o reînnoire a curăţirii, o expresie a bunăvoinţei de a ne sluji unul altuia în umilinţă creştină si de a ne uni inimile în dragoste. Serviciul Cinei Domnului este deschis tuturor credincioşilor creştini (1 Corinteni 10,16.17; 11,23-30; Matei 26,17-30; Apocalipsa 3,20; Ioan 6,48-63; 13,1-17).

17. Darurile spirituale si slujirea

Dumnezeu acordă tuturor membrilor bisericii Sale din toate vremurile daruri spirituale pe care fiecare membru urmează să le folosească pentru binele comun al bisericii si al omenirii, într-o slujire plină de iubire. Acordate prin mijlocirea Duhului Sfânt, care dă fiecăruia în parte după cum voieşte, darurile aduc cu ele toate aptitudinile si capacităţile de slujire de care are nevoie biserica pentru a-si îndeplini funcţiile stabilite de Dumnezeu. Potrivit Scripturii, între aceste daruri se află: credinţa, vindecarea, profetizarea, propovăduirea, învăţarea, administrarea, împăcarea, compasiunea, slujirea cu sacrificiu de sine si binefacerea pentru încurajarea si ajutarea semenilor. Unii membri sunt chemaţi de Dumnezeu si înzestraţi de Duhul Sfânt pentru îndeplinirea funcţiilor recunoscute de biserică, cum ar fi: lucrarea pastorală, evanghelistică, apostolică si de învăţare. Ele sunt necesare în mod deosebit pentru pregătirea membrilor în vederea lucrării de slujire, pentru dezvoltarea bisericii în vederea atingerii maturităţii spirituale, cum si pentru promovarea unităţii credinţei si a cunoaşterii de Dumnezeu. Atunci când membrii folosesc aceste daruri spirituale ca administratori credincioşi ai harului felurit al lui Dumnezeu, biserica este protejată de influentele distructive ale învăţăturilor false, îşi primeşte creşterea de la Dumnezeu si se zideşte în credinţă si dragoste (Romani 12,4-8; 1 Corinteni 12,9-11.27.28; Efeseni 4,8.11-16; Faptele apostolilor 6,1-7; 1 Timotei 3,1-13; 1 Petru 4,10.11).

18. Darul profeţiei

Printre darurile Duhului Sfânt se află si profeţia. Acest dar este un semn de identificare a bisericii rămăşitei si s-a manifestat prin lucrarea Ellenei White. Scrierile acestui sol al lui Dumnezeu sunt un izvor continuu de adevăr învestit cu autoritate, adevăr care oferă bisericii mângâiere, călăuzire, instruire si îndreptare. Ele arată clar că Biblia este etalonul după care trebuie să fie verificată orice învăţătură si experienţă (Ioel 2,28.29; Faptele apostolilor 2,14-21; Evrei 1,1-3; Apocalipsa 12,17; 19,10).

19. Legea lui Dumnezeu

Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în Cele Zece Porunci si exemplificate în viata Domnului Hristos. Ele exprimă dragostea, voinţa si scopurile lui Dumnezeu cu privire la comportarea si relaţiile umane si sunt obligatorii pentru toţi oamenii din toate timpurile. Aceste precepte constituie baza legământului lui Dumnezeu cu poporul Său si etalonul judecăţii lui Dumnezeu. Prin intermediul Duhului Sfânt, ele scot în evidentă păcatul si trezesc simţământul nevoii după un Mântuitor. Mântuirea se realizează prin har si nu prin fapte, dar roada ei este ascultarea de porunci. Această ascultare dezvoltă caracterul creştin si are ca rezultat un simţământ al stării de bine. Ea constituie dovada dragostei noastre fată de Dumnezeu si a interesului pentru semenii noştri. Ascultarea care vine din credinţă demonstrează puterea Domnului Hristos de a transforma viata si întăreşte în acest fel mărturia creştină (Exod 20,1-17; Psalm 40,7.8; Matei 22,36-40; Deuteronom 28,1-14; Matei 5,17-20; Evrei 8,8-10; Ioan 15,7-10; Efeseni 2,8-10; 1 Ioan 5,3; Romani 8,3.4; Psalm 19,7-14).

20. Sabatul

După cele sase zile ale creaţiunii, Creatorul binefăcător S-a odihnit în ziua a şaptea si a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca memorial al creaţiunii. Porunca a patra a Legii neschimbătoare a lui Dumnezeu cere păzirea Sabatului ca zi de odihnă, de închinare si de slujire, în armonie cu învăţăturile si exemplul lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de comuniune plăcută cu Dumnezeu si unii cu alţii. Este un simbol al răscumpărării prin Hristos, un semn al sfinţirii noastre, o dovadă a credincioşiei noastre si o pregustare a viitorului nostru veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu, al legământului veşnic dintre El si poporul Său. Păzirea cu bucurie a acestui timp sfânt, de seara până seara, de la apus până la apus, este o celebrare a lucrării de creaţiune si răscumpărare a lui Dumnezeu (Geneza 2,1-3; Exod 20,8-11; Luca 4,16; Isaia 56,5.6; 58,13.14; Matei 12,1-12; Exod 31,13-17; Ezechiel 20,12.20; Deuteronom 5,12-15; Evrei 4,1-11; Levitic 23,32; Marcu 1,32).

21. Isprăvnicia

Noi suntem ispravnicii lui Dumnezeu, cărora ne-a încredinţat timp si ocazii, capacităţi si bunuri, binecuvântările pământului si resursele lui. De aceea, suntem răspunzători fată de El pentru buna lor folosire. Noi recunoaştem drepturile de proprietar ale lui Dumnezeu, printr-o slujire plină de credincioşie fată de El si fată de semenii noştri, prin faptul că Îi înapoiem zecimea si dăm daruri pentru vestirea Evangheliei, pentru susţinerea si dezvoltarea bisericii Sale. Isprăvnicia este un privilegiu pe care ni l-a dat Dumnezeu pentru a creste în dragoste si pentru a birui egoismul si lăcomia. Ispravnicul se bucură de binecuvântările care vin asupra altora, ca rezultat al credincioşiei sale (Geneza 1,26-28; 2,15; 1 Cronici 29,14; Hagai 1,3-11; Maleahi 3,8-12; 1 Corinteni 9,9-14; Matei 23,23; 2 Corinteni 8,1-15; Romani 15,26.27).

22. Comportamentul creştin

Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte si acţionează în armonie cu principiile cerului. Pentru ca Duhul lui Dumnezeu să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm numai în acele lucruri care vor produce în viata noastră curăţie, sănătate si bucurie. Aceasta înseamnă că plăcerile si distracţiile noastre trebuie să corespundă celor mai înalte standarde ale bunului-gust si frumuseţii creştine. Deşi recunoaştem deosebirile de cultură, îmbrăcămintea noastră trebuie să fie simplă, decentă si de bun gust, aşa cum se potriveşte acelora pentru care adevărata frumuseţe nu constă în împodobirea exterioară, ci în podoaba nepieritoare a unui duh blând si liniştit. Aceasta mai înseamnă că, întrucât trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, trebuie să avem grijă de ele într-un mod inteligent. Pe lângă mişcare fizică si odihnă corespunzătoare, trebuie să adoptăm cea mai sănătoasă dietă cu putinţă si să ne abţinem de la alimentele necurate identificate în Scriptură. Pentru că băuturile alcoolice, tutunul, folosirea iresponsabilă a medicamentelor si a narcoticelor sunt dăunătoare corpului nostru, trebuie să ne abţinem de la folosirea lor. În schimb, trebuie să ne angajăm în tot ceea ce ne aduce gândurile si trupul în ascultare de Hristos, care doreşte să fim sănătoşi, plini de bucurie si bunătate (Romani 12,1.2; 1 Ioan 2,6; Efeseni 5,1-21; Filipeni 4,8; 2 Corinteni10,5; 6,14-7,1; 1 Petru 3,1-4; 1 Corinteni 6,19; 10,31; Levitic 11,1-47; 3 Ioan 2).

23. Căsătoria si familia

Căsătoria a fost instituită de Dumnezeu în Eden. Isus a declarat-o ca fiind unirea pentru toată viata dintre un bărbat si o femeie, într-o părtăsie plină de dragoste. Pentru creştin, căsătoria este un legământ atât fată de Dumnezeu, cât si fată de tovarăşul de viată. De aceea, trebuie să fie încheiată numai între parteneri care împărtăşesc aceeaşi credinţă. Această relaţie se întemeiază pe dragoste reciprocă, pe cinste, respect si responsabilitate si trebuie să reflecte dragostea, sfinţenia, apropierea si permanenta relaţiei dintre Hristos si biserica Sa. Cu privire la divorţ, Isus a învăţat că cel care se desparte de tovarăşul său de viată din alte motive decât infidelitatea, căsătorindu-se cu altcineva, comite adulter. Deşi unele relaţii de familie nu corespund idealului, soţii care se dăruiesc unul altuia pe deplin în Hristos pot realiza o unitate plină de dragoste prin călăuzirea Duhului si pot contribui la dezvoltarea bisericii. Dumnezeu binecuvântează familia si doreşte ca membrii ei să se ajute unul pe altul pentru a ajunge la maturitate. Părinţii sunt datori să-si crească copiii în dragoste si ascultare de Dumnezeu. Prin exemplul si cuvintele lor, ei trebuie să-i înveţe că Hristos disciplinează în mod iubitor, întotdeauna gingaş si atent, dorind ca ei să devină membri ai trupului Său, familia lui Dumnezeu. Legătura familială tot mai strânsă este unul dintre semnele distinctive ale soliei finale a Evangheliei (Geneza 2,18-25; Matei 19,3-9; Ioan 2,1-11; 2 Corinteni 6,14; Efeseni5,21-33; Matei 5,31.32; Marcu 10,11.12; Luca 16,18; 1 Corinteni 7,10.11; Exod 20,12; Efeseni 6,1-4; Deuteronom 6,5-9; Proverbe 22,6: Maleahi 4,5.6).

24. Lucrarea Domnului Hristos in sanctuarul ceresc

Există un sanctuar în ceruri, adevăratul cort întemeiat de Dumnezeu, nu de om. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor binefacerile jertfei Sale de ispăşire aduse pe cruce, o dată pentru totdeauna. El a inaugurat activitatea Sa ca Mare Preot si a început lucrarea de mijlocire la data înălţării Sale. În 1844, la sfârşitul perioadei profetice de 2300 de zile, El a intrat în cea de-a doua si ultima fază a lucrării Sale de ispăşire. Aceasta este lucrarea judecăţii de cercetare, care constituie o parte a îndepărtării finale a păcatului, simbolizată prin curăţirea vechiului sanctuar iudaic din Ziua ispăşirii. În acest serviciu simbolic, sanctuarul era curăţit prin sângele animalelor jertfite, însă lucrurile cereşti sunt curăţite prin jertfa desăvârşită a sângelui si prin meritele lui Isus Hristos. Judecata de cercetare descoperă fiinţelor cereşti cine sunt cei adormiţi în Hristos si socotiţi vrednici să aibă parte de prima înviere. Ea arată de asemenea, cine dintre cei vii sunt în Hristos, păzind poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus, fiind astfel gata să fie strămutaţi în Împărăţia Sa veşnică. Această judecată stabileşte dreptatea lui Dumnezeu în lucrarea de salvare a celor ce cred în Isus. Ea arată că cei care au rămas credincioşi lui Dumnezeu vor primi Împărăţia. Încheierea acestei lucrări a Domnului Hristos va marca sfârşitul timpului de probă al omenirii, înaintea celei de-a doua veniri (Evrei 8,1-5; 4,14-16; 9,11-28; 10,19-22; 1,3; 2,16.17; Daniel 7,9-27; 8,13.14; 9,24-27; Numeri 14,34; Ezechiel 4,6; Levitic16; Apocalipsa 14,6.7; 20,12; 14,12; 22,12).

25. A doua venire a Domnului Hristos

A doua venire a lui Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii, punctul culminant al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi literală, personală, vizibilă si mondială. Când El va reveni, morţii neprihăniţi vor fi înviaţi si împreună cu cei neprihăniţi care vor fi în viată vor fi glorificaţi si luaţi la cer, iar cei nelegiuiţi vor muri. Împlinirea celor mai multe profeţii, împreună cu situaţia actuală din lume, arată că venirea lui Hristos este iminentă. Timpul acestui eveniment nu a fost descoperit, de aceea suntem îndemnaţi să fim gata în orice vreme (Tit 2,13; Evrei 9,28; Ioan 14,1-3; Faptele apostolilor 1,9-11; Matei 24,14; Apocalipsa 1,7; Matei 24,43.44; 1 Tesaloniceni 4,13-18; 1 Corinteni 15,51-54; 2 Tesaloniceni 1,7-10; 2,8; Apocalipsa 14,14-20; 19,11-21; Matei 24; Marcu 13; Luca 21; 2 Timotei 3,1-5; 1 Tesaloniceni 5,1-6).

26. Moartea si Învierea

Plata păcatului este moartea. Dar Dumnezeu, singurul care are nemurirea, va da viată veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea, moartea este o stare de inconştientă pentru toţi oamenii. Când Se va arăta Domnul Hristos, Viata noastră, neprihăniţii înviaţi si neprihăniţii în viată vor fi glorificaţi si luaţi să întâmpine pe Domnul lor. A doua înviere, învierea celor nelegiuiţi, va avea loc după o mie de ani (Romani 6,23; 1 Timotei 6,15.16; Ecleziastul 9,5.6; Psalm 146,3.4; Ioan 11,11-14; Coloseni 3,4; 1 Corinteni 15,51-54; 1 Tesaloniceni4,13-17; Ioan 5,28.29; Apocalipsa 20,1-10).

27. Mileniul si sfârşitul păcatului

Mileniul este domnia de o mie de ani a Domnului Hristos împreună cu sfinţii Săi în ceruri, între prima si a doua înviere. În timpul acesta, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi. Pământul va fi complet pustiu, fără locuitori, dar ocupat de Satana si îngerii lui. La sfârşitul mileniului, Domnul Hristos, cu sfinţii Săi si cu cetatea sfântă, va coborî din ceruri pe pământ. Atunci morţii nelegiuiţi vor fi înviaţi si împreună cu Satana si îngerii lui vor înconjura cetatea; dar foc de la Dumnezeu îi va mistui si va curăţi pământul. Astfel, universul va fi eliberat pentru totdeauna de păcat si de păcătoşi (Apocalipsa 20; 1 Corinteni 6,2.3; Ieremia 4,23-26; Apocalipsa 21,1-5; Maleahi 4,1; Ezechiel 28,18.19).

28. Noul Pământ

Pe Noul Pământ, în care va locui neprihănirea, Dumnezeu va pregăti un cămin veşnic pentru cei răscumpăraţi si un mediu desăvârşit pentru viată veşnică, dragoste, bucurie si pentru a învăţa în prezenta Lui. Aici, Dumnezeu Însuşi va locui cu poporul Său, iar suferinţa si moartea nu vor mai fi. Marea luptă va lua sfârşit, iar păcatul nu va mai exista. Toate lucrurile, însufleţite si neînsufleţite, vor declara că Dumnezeu este dragoste. El va domni pentru veşnicie. Amin. (2 Petru 3,13; Isaia 35;65,17-25; Matei 5,5; Apocalipsa 21,1-7; 22,1-5; 11,15).